Jucăm fără Popeye!*** Naționala masculină susține primul meci după evoluția dezastruoasă de la CM

Jucăm fără Popeye!*** Naționala masculină susține primul meci după evoluția dezastruoasă de la CM
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala masculină dispută azi, la Vilnius, în compania
reprezentativei Lituaniei, primul meci după evoluția modestă de la
Campionatul Mondial, din ianuarie (n.r. – locul 19). Jocul se
desfășoară în preliminariile Campionatului European 2012, iar miza
poate fi evitarea ultimului loc în grupa a 2-a, în condițiile în
care calificarea pare compromisă pentru ambele naționale.

Într-o grupă cu două mari favorite, Spania și Croația, România
și-a compromis încă din start șansele de a ajunge anul viitor la
turneul final din Serbia, după două înfrângeri care au însumat un
minus de 27 de goluri!!! Fără să mai fie apăsat de presiunea
rezultatelor, Vasile Stângă poate reclădi în liniște baza echipei
naționale. Și pentru că următoarea campanie de calificare la un
turneu final începe abia în 2012, selecționerul a chemat pentru
„dubla” cu Lituania și doi handbaliști din naționala de tineret,
interii Criciotoiu și Cântec, care ar putea să se impună în
viitoarea echipă.

Trei victorii din patru meciuri

„Calificarea la Europene este aproape compromisă. Se
cunosc deja cele două echipe care vor merge din grupa noastră, dar
vrem să ieșim cu fruntea sus din aceste preliminarii. Ne propunem
trei victorii din ultimele patru meciuri. Obiectivul principal este
să formăm o nouă echipă, motiv pentru care i-am și convocat pe cei
doi jucători de la lotul de tineret”
, ne-a declarat
Stângă.

Cu excepția celor doi interi, România se bazează la meciurile cu
Lituania pe aceeași echipă care a fost prezentă la Mondiale, plus
extrema Chike Onyejekwe, aflat însă în lotul lărgit înaintea
turneului final din ianuarie.

Pralea
sau Ciobanu în poartă

Nu mai fac parte din echipă, cel puțin pentru moment, Stamate,
Georgescu și Sabou, plus portarul Mihai Popescu, absența celui mai
bun component al naționalei din acest moment fiind cauzată însă de
o problemă medicală la spate. Este pentru prima dată în ultimele 21
de luni când România nu se poate baza pe „Popeye” într-un meci
oficial, poarta urmând să fie apărată la Vilnius de Pralea și
Ciobanu.

România și Lituania s-au întâlnit ultima dată în 2006, în
preliminariile CM 2007. La Vilnius a fost egal, 28-28, iar la
Oradea tricolorii au câștigat cu 26‑24. Din echipa de atunci a
României se regăsesc și acum Novanc, Jurcă, Ghionea și Toma.

„Chiar dacă acum nu mai sunt la lot anumiți jucători, asta
nu înseamnă că pe viitor nu pot reveni. Porțile naționalei sunt
deschise pentru toată lumea”

Vasile Stângă, selecționer România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în greutate”
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×